the english_patient_
Cer fără busolă

Fericire, uneori stai cocoţată prea sus
Şi-n drumul spre tine, îmi frâng aripile.

Alteori mă împiedic de tine, acolo unde nu te căutam,
Şi împiedicându-mă, mă trezesc îngenuncheată,
Apoi dezmeticită şi dorindu-mi îmbrăţişarea ta,
Nu mai eşti, dispari mereu, înainte să te gust.

Nu ştiu cum se face, că nu ne mai sincronizăm,
Ori eşti prea sus, ori eu nepregătită să te primesc.

Suntem ca luna şi soarele, ne căutăm pe un cer fără
busolă,
N-ai vrea să-ţi dau adresa şi să stabilim o întâlnire reală?!
N-ai vrea să nu mai trăieşti doar în visele mele?
N-ai vrea să cobori tu la mine
Şi să nu mă mai laşi, să urc scări fără capăt?

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *