Rugă de toamnă
Lasă, toamnă, să-mi mai deie
Vara, din ce mi-a mai dat:
Sân sculptat, ca de femeie,
În căuş, ca de bărbat!
Lasă-mi vie, sărutarea,
Pomii lasă-i, încă, vii;
De la cer să-nveţi iertarea
Şi-a zâmbi, de la copii!
Tu mi-arăţi, că totu-n lume,
E frivol şi efemer,
Singur, sufletul anume
E o margine de cer.
Lasă-mi viaţă-n ochii grei
Şi-i dă sufletului vin,
Fă cu frunzele, ce vrei,
Dar din dor mai dă-mi puţin!
Ce toamnă!
Ce toamnă şi câte petale,
De tine, de voi şi de el,
Cu vise fierbinţi, abisale,
Cântate de-un biet menestrel,
De floare, risipă-n buchete,
Emoţii în ochii cuminţi,
Ce toamnă blajină-n sonete,
Ce viaţă şi câte dorinţi!
În glastre, râzând, crizanteme,
În parcuri, de toamnă, culori,
Tăcutele inimi, boeme,
Duc viaţa, ca-n roluri, actori,
Ce toamnă! Şi câte petale,
De frunze, de flori şi de voi,
Aprinse de doruri astrale,
De anii, ce nu vin-napoi!
Ce toamnă în mine, cu tine,
Petale de frunze uscate,
Petale de suflet, în rime,
Petale de viaţă, de moarte
Ce toamnă e-n tine,
Singurătate!
Taină
Mă hrănesc din podul palmei tale,
Flămânzesc de soare, de fior,
Însetez la gândul dumitale
Şi mă satur de cumplitul dor!
Mă aprind sub roza de cuvinte,
Sub sărutul tău, ades, roşesc,
Îmi eşti taina, de pe sub veşminte,
În iubirea ta, azi mă zidesc!
Dăruirea ta mă înfloreşte,
Iau nectarul sevei din petale,
Doar privirea ta mă îmblânzeşte.
Mă hrănesc din podul palmei tale.
Frunze
Frunze suferind de friguri,
În a toamnelor orgie,
Noi călătorim, dar singuri,
Încărcaţi de nostalgie.
Ca o toamnă mofturoasă,
Zgribulesc şi mă dezic,
De privirea-ţi mincinoasă,
De iubirile la plic.
Mai păgân decât trădarea,
E ursuzu-ţi adevăr,
Norii plâng, să umple marea,
Plâng şi frunzele de măr.
Suferind de toamnă acută,
Bat mătănii şi mă-nchin,
Sufletul îmi bea cucută,
Cramele mustesc de vin!
Eu şi tu, ca două frunze,
Chiar brumate, chiar strivite,
Ne trec vieţile, confuze,
Otrăvite, despărţite…
Desfrunzire
Azi se usucă tuşu-n călimară,
Scrisorilor nu le mai pun parfum,
Că prea ar fi vorbirea lor amară
Şi prea le-ai arde şi le-ai face scrum.
Usucă toamna asta tot ce-atinge:
Usucă floarea dragostei ce-a fost,
Iar flacăra iubirii tale-o stinge,
Făcând urcuşul greu şi drumu-anost!
Eu nu te-ntreb, a câta mia oară,
Ai pus iubirii noastre căpătâi,
Nu vreau să mai fiu toamnei, de ocară,
Deci nu-ţi voi spune, iară, să rămâi!
Ai vrut să pleci! Atunci rămâi cu toamna!
Te-or plânge-o vreme, galbeni trandafiri
Şi mi-or tămădui cu lacrimi, rana,
Acestei mari şi totuşi vagi, iubiri!
Eu nu-ţi mai scriu şi nici nu te mai caut,
Eu nu te-ntreb de ce nu am fost miri,
Ascult al toamnei vânt, cântat de flaut,
E prea greu plânsu-acestei desfrunziri!
Aşteptare
Te-a aşteptat îmbrăţişarea-mi, vie,
De prea mult dor, sărmana, a murit!
Azi ca un psalm, te cânt în poezie,
Te-am aşteptat zadarnic, n-ai venit!
E-atât de grea şi lungă, aşteptarea
Şi-atât de-amar e gustul tău, plecat,
Nici nu mai ştiu, de-mi mai auzi chemarea,
Dar din prea multă jale, te-am iertat!