Ce mai ai de făcut?
Culege praf de stele din jocuri de cuvinte
Leagă la gât iubirii şirag de jurăminte
Învaţă de la soare să fii etern fidel
Să lupte pentru tine fecioarele-n duel.
Cunună-te cu apa să curgi ca ea prin timp
Şi din izvor s-ajungi al Niagarei nimb
Împacă-te cu soarta când plumb în cruce ai
Şi poart-o cu mândrie să te îndrepţi spre Rai
Îngenunchează-ades de îngeri să te-apropii
Şi roagă-te de sfinţi să-ţi lumineze ochii
Mai fă din chipul mamei icoana Sfintei Ana
Şi pentru toţi rămâi o veşnică Nirvana…!
Te aştept
Care-i bărbatul ce plânge a mea urmă?
Să îi scurtez deodată aşteptarea,
Să-i netezesc cu flori de mai cărarea…
Să-i fiu a lui sirenă şi el doar mie, marea!
Cine-i bărbatul ce plânge-a mea iubire?
Pe unde rătăceşti, de ce îmi eşti străin?
Vino să bei din mine, să-ţi fiu sălbatic vin,
Iar tu icoana mea, la care să mă-nchin!
Pun capăt depărtării, arată-te puţin!
Azi candela aprind cu foc mistuitor,
Şi bat mătănii noaptea-n dormitor,
Unde-i bărbatul ce plânge năvalnicul meu dor?
Soarele
Vântul răbdător numără atent firele de nisip
Şi le numără, numără, numără…
Marea plânge, apoi râde şi uneori dansează,
Când zvăpăiată ca o fată mare
Când calmă ca un înţelept
Şi totul sub acelaşi soare, care
Sărută, înfierbântă şi iubeşte…
Iar tu îţi numeri anii unul câte unul
Şi uneori tăcut îţi numeri amintirile
Şi le numeri, numeri, numeri…
Printre ele numeri şi femeile care ţi-au îmbujorat zilele
Şi iar numeri, numeri, numeri….
Până când la orizont se anunţă un nou răsărit
Al aceluiaşi soare, care
Sărută, înfierbântă, iubeşte…
Viaţa
E-o plută viaţa toată, pe-o apă curgătoare
Adeseori cu valuri, arareori cu soare,
Iar tu plutaşul ei orientat spre vest;
Lăsând din tine-n cale, la orice pas un rest…
Un semn că ai trecut izbindu-te de maluri,
Ori că ai plutit lin, în cercuri largi de lauri.
Şi pluta doar coboară şi apa curge, curge…
Comoară de-amintiri, din urmă te ajunge,
Dar nu te poţi opri, nici Steaua nu te-ajută.
Când bei paharul negru cu zeamă de cucută!
Când scapi din mînă cârma, când pieptul amuţeşte….
Doar apa curge, curge şi nimeni n-o opreşte…
Ploi
Nesomnici ochi, vă vine iar a plânge!
Că n-a mai scris iubitul, de mult, două cuvinte!?
Eşarfa toamnei deşirată-şi frânge
Pe dealurile goale, aducerile-aminte…
E-atâta dor în ea şi mult prea multe ploi,
Şi nu vor încăpea şi lacrimile voastre…
Aşa că, ochi frumoşi, hai, nu mai plângeţi voi!
Ce-nseamnă două lacrimi în apele albastre!?