Frumusețea femeii
Frumusețea femeii vine din faptele ei, din căldura zâmbetului, din blândețea privirii, din cuvintele frumoase, din modestie și dăruire, din puterea de a ierta! Frumusețea nu este aceea, viu colorată din ruj și rimel, din accesorii sau fuste brodate, din rochii luxoase sau priviri arogante. Am văzut femei care la început mi-au părut frumoase, dar când le-am dezvelit sufletul, m-am îndepărtat ca să nu mă molipsesc de răutatea care le-a mutilat frumusețea chipului sau a trupului lor. Și mult mai frumoase rămân femeile simple, uneori sărăcăcios îmbrăcate, alteori ridate și lipsite de obrăznicia luxului, dar blânde, devotate iubirii, cuminți și smerite. Am văzut cele mai frumoase femei, la țară, în biserici, când credința în cele sfinte, le strălucea pe chip, am văzut femei frumoase, pe câmp, la prășit, sau adunând fânul uscat sub picioare, ajutându-se de parul clăii, am văzut femei frumoase, în dansul horelor la sate, pentru că în ochii lor vedeam Lumina iubirii, a devotamentului, a dăruirii și a credinței. Și iubirea era atât de multă, că nu mai lăsa loc invidiei și răutății. Dacă bărbații ar căuta frumusețea femeii, în gesturile ei, în roadele ei, în cuvintele ei, în privirea și-n rugăciunea ei, ar fi multe cupluri fericite până la adânci bătrâneți și divorțurile ar rămâne, de poveste! Femeia își ține frumusețea în gânduri, în principii, în felul ei de a iubi și o exprimă prin privire și fapte!
Iubi-Te-voi, Doamne!
Apleacă-te peste mine, noapte de iarnă, cu somn odihnitor, cu vise feerice, cu magie și speranța unui nou răsărit!
Apleacă-te peste mine, dragoste, cu căldura ta să înflorești în mine cărările pustiite, cu frumusețea ta să-mi împodobești sufletul, cu fervoarea ta să mă molipsești de dorință, ca să pot spune că s-a mai săvârșit o minune!
Apleacă-te peste mine, iubire! Să-mi dai sete de viață, să-mi pui culoare în privire, să-mi fii călăuză dorului rătăcit și risipit pe multe poteci!
Apleacă-te peste mine, Iarnă, cu zăpezile curate, ca să-mi acoperi durerea, și dorul, și teama, și nesiguranța, și dezamăgirea, și tulburarea, și așteptarea, și să faci din ele, un Crăciun fericit!
Așa cum eu mă aplec deasupra grădinilor, să mă îmbăt de mirosul florilor, așa apleacă-te peste mine, zi sfântă de sărbătoare! Presară în inima mea, pioșenia rugăciunii de dimineață, dă-mi să mă cuminec, cu sfințenia altarelor, vino cu mine la masă, să ciocnim vinul roșu după ce vom fi gustat din bucate, stai lângă mine, să-mi limpezești gândurile, și trupul istovit, și sufletul împovărat ușurează-l!
Apleacă-te și peste mine, Doamne și voi avea ziua perfectă, mă va îmbrățișa Iubirea, mă voi aprinde de Dragoste, voi străluci ca sărbătorile de iarnă, mai vârtos decât zăpada mă voi albi, iar noaptea îmi va fi îndemn la un nou răsărit! Vino, Doamne, în căsuța pe care mi-ai permis, să o administrez o vreme, în așternutul în care adorm și numai Tu, Doamne, știi cum îmi va fi următorul Mâine?! Vino în clipa de acum și-n cea care vine, apleacă-te, Doamne, peste rugăciunea mea, ca să o ridici și să o împlinești!
Că eu slab sunt și Tu mă întărești, că eu căzută am fost și Tu m-ai ridicat, că eu fiica Ta mă numesc și Tu mă iubești!
Iubi-Te-voi, Doamne!
Iubesc toamnele și ploaia,
Ador să cad în îmbrățișarea ta, ploaie de toamnă!
Da, ploaia, cu răcoarea ei cu tot, cu sărutul ei, curgând pe umbrelă sau pe obraji, sau pe pleoape, sau pe suflet. O iubesc, fiindcă în ea e viața, de ea au nevoie câmpiile cu grâne, pădurile și grădinile cu flori ori zarzavaturi, ulița satului, să fie spălată de praf din când în când, izvoarele și munții, iarba și întreg pământul.
Iubesc ploaia de noiembrie, când o văd aproape, lipită de fereastra trenului, grăbit să mă ducă în alt loc și în același timp o văd pe dealuri, pe crengile viilor, curgând răbdătoare, ca un mir, vindecând rănile rămase după culesul strugurilor, e aceeași pe strujenii adunați pe câmp, prin pomii goi și singuri, pe frunzele arămii, e același balsam tămăduitor. Aceeași ploaie mă trimite în îmbrățișarea ta, la gura sobei, mă trimite mai des în casă, în catifelarea canapelei, îmi aduce liniște interioară și în gânduri mai multă profunzime, îmi spală rugăciunea de eventualele impurități, îmi însoțește somnul, când o aud pe acoperișul mansardei, ba ușoară, cu picuri firavi, ba tropotind în pași de tango, ba furioasă, însoțită de prietenul ei, vântul, șuierând ca-ntr-o beție de toamnă.
Iubesc ploaia pentru că în îmbrățișarea ei, mi-e ușor să plâng și lumea nu va ști niciodată, dacă pe obraji, port lacrimi sau ploaie, iar din amestecul meu cu toamna, veți putea culege violete târzii.
Iubesc toamnele….
Toamna, acest anotimp al împlinirilor, al adunării acasă, al pregătirilor de hibernare, anotimp aducător de belșug, de tăceri, de iubiri coapte, de regăsiri, de gânduri molcome, de culori greu de reprodus, de peisaje mirifice, anotimp ruginiu.
Iubesc toamna și pentru că ea îmi amintește de moarte, de moartea florilor, de moartea căldurii solare, de moartea frunzelor și de moartea noastră. Iar ideea de moarte, mă duce cu gândul la dorința noastră de a fi mai buni, mai drepți, mai iertători, mai aproape de desăvârșire.
În ploile nopților târzii de noiembrie, îmi voi spovedi sufletul de păcate, ca atunci când voi deveni toamnă, să nu mă rușinez de vara vieții mele!
Ador toamnele și ploaia!
Ești fericit,-ă?
Primăvara se lasă așteptată, acest martie, capricios, mă ține pironită lângă sobă și pentru ca seara să fie și mai plăcută, dau un telefon unei bune prietene. Filozofăm uneori despre viață, în general, alteori despre sensul ei, despre evenimente venite fortuit, despre prietenie, despre ea sau despre mine, despre trecut sau despre credința în Dumnezeu, despre atâtea și atâtea lucruri…
O invit la mine, am făcut focul și ceaiul, motanul toarce pe divan, candela îmi veghează seara și până să ajungă prietena mea, răsfoiesc facebook-ul. Citesc că azi a fost ziua fericirii și mă întreb dacă eu sunt fericită. Până să-mi răspund la întrebare, taxiul e la poartă și deschid ușa prietenei mele.
Ne instalăm cât mai bine în fotolii, ne sorbim ceaiul în tihnă, aroma de biscuiți cu rom învăluie livingul și mă trezesc întrebând-o:
– Tu ești o femeie fericită?
Se uită pe sub ochelari la mine, zâmbește și mă lasă în suspans un timp, ca și cum ar fi avut nevoie de un restart sufletesc. Apoi începe cu voce domoală să-mi spună:
– Cred că nu ai formulat bine întrebarea, mai corect mi se pare să întrebi pe cineva, ce înseamnă pentru el sau ea, fericirea? Pentru că eu vreau să-ți spun, că odată cu trecerea anilor —am omis să vă spun despre prietena mea, că are o vârstă respectabilă și este foarte
bogată—, fericirea o găsești în alt loc, în cu totul alte lucruri decât o găseai în alt timp. Eu spre exemplu am tipat și am plâns de fericire de câteva ori în viață. Fericirea vine, te înalță, simți că îți explodează sufletul și că nu mai încape în tine, apoi pleacă. Își caută alt loc de întâlnire, caută să-ți pregătească altă surpriză și te așteaptă din nou, să te facă să zâmbești, să țipi, să cânți, să dansezi, să iubești, să trăiești!
Prima mea fericire a fost un ursuleț de pluș.
A doua fericire, a fost întreaga copilărie, cu succesele ei, cu meritele școlare obținute, cu familia în care trăiam. Dacă atunci mă întreba cineva, ce mă face fericită, cu siguranță aș fi răspuns, să iau nu știu care examen, să-i văd pe părinți iubindu-se sau să-mi iasă perfect rolul jucat în piesa de teatru, la serbarea de sfârșit de an. Fericiri simple, de copil.
A urmat fericirea primei iubiri. M-am îndrăgostit pentru întâia oară, îmi zvâcnea inima sub pardesiul surorii mele, ieșeam la prima mea întâlnire, de dragoste, nu aveam haine speciale, așa că am rugat-o pe sora mea, să-mi împrumute pardesiul mov, de care eram fascinată. În stația de tramvai, mă aștepta El, am coborât, fâstâcită, când a trebuit să-mi las mâna în mâna bărbătească, întinsă spre a mă ajuta. Îmi bătea inima năvalnic, iar gestul lui de a-mi oferi un trandafir roșu, scos de sub geaca galbenă, m-a îmbătat și mai mult. Am primit atunci, darul divin, timpul acela, fără măsură, fără limită, când totul pare roz. Eram cea mai fericită ființă din lume. Primul sărut, primul vis de nuntă, prima speranță de a fi doi. A fost fericirea întâiului și celui mai inocent îndrăgostit.
Odată cu timpul au venit și dezamăgirile, și lacrimile despărțirilor, și durerile trădării, și teama de a rămâne din nou singură, și neputința de a schimba aceste lucruri, însă peste aceste neguri sufletești mă aștepta undeva, cândva o altă fericire. Era un alt El, era bărbatul acela despre care spui, că e marea dragoste, e iubirea vieții, e bărbatul acela care te duce la altar, cu care-ți petreci în mare taină noaptea nunții, alături de care-ți construiești secundă cu secundă o intimitate tainică, bărbatul care îți este alături când în tine se naște o nouă viață, bărbatul acela care într-o altă zi îți poate fura totul, dar care atunci m-a făcut să cânt zile în șir, în călătoria de nuntă, să râd tuturor celor pe care-i întâlneam, să plâng de fericirea de fi a lui, să ridic brațele spre cer și să spun: Doamne, mulțumesc pentru atâta fericire! A fost bărbatul care m-a făcut să mai fiu încă o dată fericită!
A urmat fericirea supremă, secunda în care medicul ținea o mogâldeață plângăcioasă, la capătul patului meu și spunea:
– Felicitări, doamnă, aveți un băiat, să vă trăiască! Plângeam și țineam pe piept făptura aceea umedă încă, ascultându-i respirația, ținându-l cu mare grijă, să nu-l lovesc, protejându-l mai mult decât ar fi fost necesar, eram mamă, a fost o fericire, care mai ține și azi, pentru că atunci când sună telefonul și văd că e fiul meu, în mine renaște fericirea din prima lui zi de viață. E fericirea unei mame.
Au mai fost și alte fericiri, chiar dacă odată cu timpul s-au înmulțit și examenele vieții. Și boala, și sărăcia, și grija zilei de mâine, și singurătatea și chiar disperarea, mi-au fost o vreme însoțitoare fidele. Într-o zi, de m-ai fi întâlnit, ți-aș fi spus că m-ar face fericită o sută de lei, ori o bucată de pâine, ori un rezultat bun, medical, ori un prieten sincer, ori un părinte pierdut, ori o regăsire a cuiva drag, ori alte și alte mărunțișuri. Îți spun că fericirea vine, fie prin lucruri mărunte, fie prin întâmplări mari, diferă de la om la om, pentru unii fericire înseamnă să poată merge, pentru alții să poată zbura, pentru unii înseamnă încă o zi de viață, pentru alții o cană cu apă, adusă la timp, la patul suferinței.
Fericirea are atâtea definiții, câte nevoi avem fiecare, în diferite momente din viață.
Într-o zi am ajuns foarte bogată și foarte singură. Extrem de singură și izolată de lume și m-am întrebat, ce m-ar mai face fericită? Am călătorit o vreme, pentru că atunci când eram săracă, îmi doream mult să călătoresc, dar revenind acasă, eram tot nefericită și am descoperit fericirea, unde nu știam până atunci că există. Deveneam fericită numai și numai atunci, când produceam cuiva fericirea. Astfel, am început să caut cei mai nefericiți oameni și să le fiu fericire, împlinindu-le visele. De această fericire sper să nu mă mai despart niciodată.
Am învățat că fericirea individualistă, egoistă nu ține mult, am învățat că fericirea eternă există și ea este divină și înseamnă a dărui, a ierta, a iubi!
Sunt o femeie fericită!
Marele premiu
Aud telefonul cum sună, răspund și mă întâmpină o voce suavă de femeie:
– Bună ziua, sunteți doamna Violeta Cîmpan?
– Bună ziua, da, răspund și se recomandă, un nume necunoscut mie, pe care nici nu l-am reținut, de altfel, (n-am decât memoria cifrelor) și o ascult în continuare.
– V-am sunat să vă anunțăm că ați fost desemnată câștigătoarea celui mai……..și mă aud întrerupându-i discursul:
– Doamnă, vă rog să mă scuzați că vă întrerup și că nu v-am reținut numele, dar eu n-am câștigat niciodată, nimic. Dimpotrivă am cunoscut gustul pierderii de bani, de funcții, de sentimente, de oameni dragi. Nu cred că mi s-a schimbat norocul, așa că nu cred nici în câștigul de care-mi vorbiți.
– Doamna însă, nu se oprește și eu cu calmul de dimineață încă o ascult: Vroiam să vă spun că nu e vorba despre un câștig obișnuit ci despre o surpriză pe care viața v-o face. Pentru a afla despre ce este vorba, va trebui să aveți încredere în mine și să veniți vineri seara, la restaurantul ”Elegance”, la ora 21 punct, la masa rezervată pe numele dumneavoastră. Vă așteptăm! Vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă doresc o zi frumoasă!
– Aproape surprinsă, mulțumesc și eu pentru urare și răspund politicos, fără să confirm dacă voi merge la Marea Întâlnire cu Șansa!
Continui să-mi beau cafeaua, e gustul acela plăcut al dimineților de vară târzie, soarele e prietenos, florile încă au miros de viață, iar eu fericită. Am dormit bine, mă îmbrățișează o nouă zi, iar eu iubesc fiecare răsărit, viața curge curată prin mine și eu curg tăcut prin timp, ochii-mi văd clar, până acolo departe, unde tu nu crezi că se poate vedea și buzele așteaptă să le fie cules rodul, în mii de săruturi, muzica îmi îmbălsămează sufletul, sfințenia acestei zile o culeg din aer și din mirosul de busuioc, din glastra cu flori, sunt mulțumită de toate și vocea suavă din receptorul rece, încă îmi sună în ureche. Vineri seara, la restaurant, îmi va fi înmânat premiul, ce premiu?, ce întâlnire?, ce câștig?, gândesc și apoi îmi zic că a fost o farsă. Dar peste toată ziua, gândul la seara de vineri, mă înțeapă și nu mă lasă în tihna mea.
N-am nimic de pierdut, nici de câștigat, sunt tot mai convinsă, pentru că eu cred în echilibru și dacă aș câștiga ceva gratis, cu siguranță mi s-ar lua altceva. Dar, totuși, îmi voi pune rochița albastră cu buline albe, tot în sandalele bleu voi merge și-mi voi lăsa părul despletit și liber. Nu-mi place să întârzii, așa că voi fi acolo la 21 punct.
Masa rezervată pe numele meu, pare una special așezată și ornată, e ascunsă, undeva într-un separeu, are trei lumânări aprinse, într-un aranjament de flori superb, e totul ales în nuanțe de mov și crem, culori calde, muzica îmi scaldă auzul plăcut și ușor, iar prin fereastra larg deschisă, cu perdele grele de mătăsuri foșnitoare, zăresc o apă lină, neliniștită, ca sufletul meu.
E prea mult lux, ca să mă așez, mă pitesc după o perdea și continui să admir apa.
La nici trei minute o mână puternică și masculină îmi atinge umărul stâng. Întorc capul și privirea-mi cade în podea când ochii lui mă țintuiesc lângă fereastra localului, larg deschisă. Ca-ntr-un vis, mă cuprinde o vrajă și aud inima bătând mai tare decât ritmul muzicii, sufletul vibrează pe mai multe voci, aud doar câteva cuvinte:
– Eu sunt marele tău câștig. Al tău pentru totdeauna!
Muzica se aude în surdină, apa nu-și poate opri neliniștea, cristalele se ciocnesc în săruturi pasionale, perdelele curg grele, pașii mei nu mai rătăcesc cărarea……am câștigat!