Clipe de viață

MG_97541-460x360

Clipele vieții curg tăcute, îmbrățișate uneori de torsul unui motan, alteori acaparate de o iubire mincinoasă se înșeală că trec fericite, alteori aprinse de semne de primăvară se încăpățânează să creadă că sunt nemuritoare, câteodată, destul de rar, își amintesc de Dumnezeu și atunci se văd, ca pentru prima oară, în oglindă, așa cum de fapt sunt, neputincioase, mărunte și numărate.
Clipele vieții se perindă odată cu noi, făcându-ne să agonisim prietenii, sentimente, amintiri, iubiri, dezamăgiri, sacrificii, bunuri materiale sau spirituale, patimi sau virtuți, toamne după toamne.
Voi, clipe de viață, fiecare dintre voi duce odată cu mine un destin, un talant, o inimă arzând de iubire, voi sunteți darul neprețuit și suprem.
Clipe de viață, treceți încet ca să pot cerne stropii de suflet lăsați cu fiecare pas făcut, clipe de viață, treceți frumos, ca să pot lăsa în urma mea un parfum discret și proaspăt din parfumul iubirii, clipe de viață, curgeți ușor, ca o rouă de vară, să pot fi sufletelor ofilite de întristare, bucurie!

Acest articol a fost publicat în proza. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *