Crâmpei de suflet

Mi-e dorul o fărâmă de abis
Tăind în suflet ca un fierăstrău
Singurul lux care mi-a fost permis
Că m-am născut și mor de dorul tău!

Mi-e visul doar o flamură pe stei
Iar eu prinsă-n vâltoarea de pe-aici,
Târându-mi pașii zilnic, tot mai grei,
Mă cuibăresc în poze cu bunici.

Mi-e viața uneori un câmp cu flori,
Iar alteori doar un deșert arid
În care-nveți asiduu să cobori,
Iar către cer să urci tot mai timid…

Mi-e semnul de-ntrebare cât un hău
Când neputințe mă-nzidesc tacit,
Amestecând mereu ce-i bun cu rău,
În drumul care duce-n asfințit.

Mi-e dorul, totuși, semnul că trăiesc
Că m-am aprins și că mai pot iubi
Și-n inimă pun darul îngeresc,
Iubirile când ni s-or împleti!