Adio, mintea mea îți spune,
Ca un oftat rostit de rugăciune,
Ca un suspin de apă-adâncă,
Ca un ecou lovind în stâncă!
Adio-i gândul răvășit,
Ca un vulcan neadormit
Și în tăcerea de mormânt
Adio-i singurul cuvânt…
Doar inima, căzând sub pleoapă,
Din dor de tine se adapă,
De așteptare-ngenuncheată,
Îți spune: ”Vino!” și te iartă!