El, un frumos, înalt ascet
Purtând un dor de viață, încă
Privea în ochii lumii drept
Și-n piept purta un colț de stâncă.
Mărinimos privind spre noi
Cu ochi frumoși, și blânzi, și buni
Ducea în el un mic război,
O luptă între două lumi.
Privirea des îl îndemna
Să se întoarcă-n lume iară,
Dar când de-altar se-apropia
Uita de lumea de afară.
Până-ntr-o zi, când și la el
Veni de undeva o fată
Cu chipul blând, cu ochii verzi,
Cu inima nemângâiată…
El o privi de sus în jos
Și se-aprinse-n el deodată
O flacără, arzând frumos
Și-n piept se-nfipse o săgeată,
Iar ea topindu-se de drag
Și-ar fi mutat la el vecia,
Să-i dea iubirea în șirag,
Să-i fie-n taină fericirea.
Și zilele curgeau tăcut
Și-n ochii ei jucau mărgele
De dor de-acest necunoscut,
În nopți sub cerul plin de stele!
Nici el nu mai era ce-a fost
Din liniștea ce-avea odată,
Azi parcă nu-și mai găsea rost,
Visând la ochii verzi de fată…
Altă iubire-n lume nu-i
Își tot zicea că-i peste poate,
De când a prins-o-n ochii lui,
Din piept să o mai poată scoate!
Și-așa trecură zile-n șir
Sub semn de primăvară, vară,
Sub lampadar la trandafir
Se-mbrățișară prima oară!
Căzuți sub un sărut adânc,
Ne-înțelegând ce va să fie,
Erau unul la altul gând,
Era iubirea apă vie
Din care însețati sorbeau
De câte ori venea să-l vadă
Și brațele-și apropiau
Când în jur dormea lumea toată…
Acum i se părea mai greu
Să poarte-n inimă deodată
Iubirea pentru Dumnezeu
Și dragostea pentru o fată
Și pentru ea era la fel
De greu, să-l știe-n altă lume,
Să nu poată fi lângă el
Din vina câtorva cutume.
Și-ar fi jurat iubire-n veci
Sub aurul de-încununare,
Dar el trăia sub alte legi,
Chiar dacă sub același soare!
Chiar dacă sub același cer,
Cântând aceiași psalmi în noapte,
În traiul lor cel efemer
Li se zdrobea iubirea-n șoapte…
………………………………………….
Și nimeni azi nu poate știi
Doar Cel care le e regie,
Dacă din ei răsar copii,
Dacă sunt azi soț și soție?!