Miracolul numit Viață!

miracolul-de-pe-str-34

Copil fiind, mi se părea că dețin adevărul, că viața a început cu mine, că bine cunosc toate ale oamenilor mari, dar mai cu seamă ale mele, neștiind că va veni o altă vreme, când mi se va părea că atunci când am fost copil nu știam nimic despre viață și acel timp a venit.
Adolescent fiind, mi se părea că nimeni nu mă înțelege, că mi se închid toate drumurile care mie mi se păreau drepte și bune, că cei care sunt copii sau maturi nu știu nimic despre viață, că eu dețin adevărul absolut, neștiind că va veni o vreme în care voi ști că adolescența nu este altceva decât o perioadă rebelă, zbuciumată de prea multe întrebări cu răspunsuri eronate și vremea aceea a venit.
Îndrăgostită fiind, mi se părea că aceasta este viața, că erosul înseamnă fericirea, că am descoperit în ce constă dreptatea, că lumea gravitează în jurul meu, că nimeni nu cunoaște nimic în afară de mine, că tot ce fusese până aici înșelăciune a fost, că abia acum cunosc desăvârșit ce înseamnă să trăiești, neștiind că va veni o vreme, în care a te îndrăgosti va fi o simplă amintire și că viața a rămas lecția neînvățată și acea vreme a venit.
Tânără fiind și matură, am înțeles că erosul primei tinereți n-a fost decât o amăgire, că fericirea se sfârșise sau că luase altă întrupare acum, privindu-mi fiii zburdalnici, am înțeles că până acum nu fusesem decât un copil novice, care nu știa nimic despre viață. Eram pusă în fața unor noi lecții, examene, teste, pe care de multe ori nu le treceam, pentru care sufeream ori râdeam, din care încă învățam ce este viața, neștiind că va veni o vreme, în care tinerețea și forța ce mă însoțeau vor deveni amintiri și vremea aceea a venit.
Cu tâmplele ninse, privindu-mi nepoții zglobii și fiii ancorați în imensul ocean numit viață, am înțeles că niciodată n-am știut ce este viața, că niciodată n-am fost destul de pregătită pentru lecțiile ce au urmat să mi se perinde prin fața pașilor, că nici în copilărie, nici în adolescență, nici în maturitate, nici acum, nu am deținut și nu știu adevărul absolut.
Singurul regret este că acum știu că nu mai vine o vreme în care să o pot lua de la capăt!!!!

Acest articol a fost publicat în proza. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *