Numai inima

inchisorile-invizibile
Nici un plic, nici o scrisoare,
Nici un dor nu te mai doare,
Nu-ţi mai este nici un greu,
Al tău greu e gândul meu,
Nici un semn, nici un cuvânt,
Nici pe cer, nici pe pământ,
Nici mai sper, nici îmi eşti vis,
Eşti doar mărul interzis,
Nici mai vii, nici mă mai chemi,
La iubire nu mă-ndemni,
Nici la cânt, nici la sărut,
Nici la noapte-n aşternut,
Nici la zori cu tine-n braţe,
Nici la palide speranţe,
Nici la drum de căpătâi,
Nici n-aud să-mi spui: „Rămâi!”,
Nu e vară, nu e iarnă,
Nici nu sună viaţa-n goarnă,
Nici nu plâng, ce rost mai are,
Înc-un semn de întrebare,
Fără leac, fără răspuns,
Nici nu ştiu unde te-ai dus,
Şi de ce, şi lângă cine,
Oare cine-ţi aparţine?
Nici mi-eşti viaţă, nici mi-eşti moarte,
Nici nu ştiu ce ne desparte,
Pentru cine, de ce oare?
Nici nu ştiu ce nu mă doare?!
Nici nu cer, nici nu aştept,
Doar că inima din piept,
Ce bătea cândva la mine,
Este azi în piept la tine,
Deci, te rog, cu teamă-n glas,
Din cenuşa ce-a rămas,
Să ai grijă, poart-o-n cald,
C-a trăit prea mult în iad,
Cât i-am spus că te aştept,
A murit încet, încet,
N-a rămas nimic din mine,
Numai inima-i la tine….

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *