Răutatea

photo-89684569

Un prieten m-a întrebat într-o zi de ce nu vreau să recunosc că există și oameni răi și de ce nu scriu și despre ură, ci aleg doar, să elogiez iubirea și să o disec în fel și chip, când în lume există mai multă răutate și ură, decât iubire? Am zâmbit și am spus că știu foarte bine că există ura, minciuna, clevetirea, răutatea, prostia însă prefer să vorbesc despre lucrurile frumoase, în speranța că până și cei otrăviți la suflet, se vor molipsi de iubire, își vor încălzi ghețarii inimilor și vor răsări și-n ei zâmbetul împăcării și lumina armoniei.

Dar nu demult, a dat peste mine Răutatea, în toată splendoarea ei și sincer m-am cutremurat să văd că trăiesc oameni încărcați de atâta venin și care nici măcar nu realizează că împroșcând cu noroi, că năpăstuind pe cineva, nu fac altceva decât să coboare și mai jos decât iadul.

Ce e mai trist, e că acolo unde nu este educație și terenul e mlăștinos, sufletul săracul nu mai poate zbura niciodată. Și mai trist decât atât e că răutatea nu sălășluiește singură în sufletul omului rău, ci însoțită de mânie, de orgoliu, de ură, de invidie și mă întreb ce leac este pentru ei?

Dacă s-ar privi într-o oglindă magică, ar vedea că sufletele lor arată ca un taifun, ca un uragan, cât de bună e ploaia curată și cât de păguboasă este grindina, la fel e și omul, el poate fi ca ploaia curată și la vreme sau poate fi furtună, care n-are prieteni.

Nu credeam că lumea poate fi atât de înveninată!!! M-am cutremurat, m-am întristat și m-am frământat cum să vindec această lume bolnavă de răutate, dar oare Dumnezeu ce simte văzând atâtea suflete otrăvite de ură???

Acest articol a fost publicat în proza. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *