Doamne!
M-ai născut, iar eu am plans, neștiind că viața poate fi Rai,
Te-am rugat să mă faci fericită, cerându-ți o iubire ca-n povești,
Mi-ai dăruit mai multe iubiri, pe care le-am ars, le-am închinat timpului și am făcut din ele amintiri, care uneori mai dor,
Mi-ai umplut viața cu binecuvântări, dar nu ți-am mulțumit, nu le-am înțeles și le-am înnămolit în patimile mele, îngreunându-mi drumul,
M-ai iertat ori de câte ori m-am întors la Tine rănită, împovărată, întunecată de păcat
Și iar mi-ai umplut viața de daruri, dar eu le-am topit în noaptea ignoranței mele, crezând că tot ce trăiesc mi se cuvine!!
Mi-ai întins mâna-Ți sfântă, mi-ai trimis înger însoțitor, mi-ai luminat ochii sufletului, dar eu am înțeles întotdeauna prea târziu mărinimia Ta.
Mi-ai dăruit anotimpuri, m-ai lăsat să gust din harul posturilor, mi-ai permis ca să pot străluci în Lumina Învierii lui Iisus, iar eu am ales de fiecare dată calea ușoară…
Iartă-mă, Doamne!
Și nu te mai rog decât să-mi mai lași timp ca să-mi înnălbesc sufletul!
Rugăciune
Doamne, te rugăm să vindeci și ochii sufletelor noastre, nevăzători! Suntem orbiți de duhul lumesc și nu putem pătrunde cu vederea până la chemarea Ta la iubire, iertare, bunătate! Fără vindecarea Ta, noi nu vom reuși să vedem clar, niciodată! Iartă-ne și vindecă-ne de orice boli am suferi și te rugăm deschide-ne ochii inimii, să putem iubi!
Omul
Sunt ca o aţă de păianjen, în mijlocul naturii; sunt ca un fir de praf, în mijlocul mulţimii; sunt ca o umbră în comparaţie cu apele; sunt cât un fir de nisip, când privesc universul şi sunt neînsemnată pentru că fără mine şi apele vor curge, şi vântul va bate, şi primăvara va veni, şi popoarele se vor înmulţi, şi iarba va creşte, şi luna şi soarele vor străluci, şi nimeni şi nimic nu se va opri în loc, dacă nu voi mai fi. Sunt atât de neînsemnată şi TOTUŞI, SUFLETUL MEU contează atât de mult şi pentru mine şi pentru DUMNEZEU! Dumnezeu va fi foarte trist, dacă eu îmi voi pierde sufletul. Omul contează!
Invitatie la cina
Doamne, azi în zi de taină, îndrăznesc să te invit la o cină în doi.
O cină cum n-am avut niciodată. La masa mea sărăcăcioasă, la care mă așez singură de ani buni, vino tu, să-mi fii oaspete de seamă și te rog iartă-mi necurăția și meniul lumesc.
Știu, Doamne, că tu preferi smerenia și iertarea și blândețea și bunătatea și mai ales îți place desertul numit Iubire. Știu că ceaiul meu ar fi trebuit să fie sângele din potir, știu că pâinea mea ar fi fost mai sățioasă dacă era trupul fiului tău, dar mai știu că și ceaiul din fructe de pădure e tot de la tine și acest colț de pâine e tot al tău, sunt darurile tale pentru mine. Îți mulțumesc pentru Raiul în care m-ai trimis să învăț iubirea și te rog, vino să-mi iei lacrima care cade pe felia de pâine, înainte de a o mânca și să-mi oprești oftatul atunci când vreau să-mi sorb ceaiul aburind.
Vino, Doamne și nu mă lăsa să aștept până când iarna mi-o troieni cărarea, nu mă lăsa pradă rătăcirilor tinereții mele și pentru că m-ai întrebat ce trebuie să aduci, te rog, nu uita Minunea!
Vino să faci din hrana mea pământească, hrană pentru suflet, vino să-mi binecuvântezi masa și toate bucatele se vor sfinți, iar eu nu-ți voi da sărutare ca și Iuda, ci ca tâlharul strig ție: pomenește-mă, Doamne întru împărăția Ta!
Nu spre slavă, nici spre osândă să-mi fie această cină de taină, ci spre îndreptarea sufletului pe drumul pregătit de tine, mie!
Te aștept, Doamne, chiar dacă știu că tu ești deja aici, acum și întotdeauna, dar eu orbecăind prin întunericul păcatului nu te văd și te strig și te caut și te chem, să-mi luminezi întunericul.
Vino, Doamne!