Despre mine

Am fost rugată să scriu câteva cuvinte despre mine.

Dacă aş fi primit provocarea asta cu câţiva ani mai devreme, cu siguranţă aş fi început prin a enumera şcolile prin care am învăţat, diplomele adunate într-un dosar şi, desigur, aş fi continuat să vorbesc despre cariera profesională, despre muncă şi hobby-uri, despre vise neîmplinite încă, ori despre cărţile pe care le-am scris, ori despre cu totul alte realizări.

Dar pentru că abia acum am fost întrebată despre mine, pot spune că locul lucrurilor care ieri mă fascinau a fost ocupat de cu totul altele, priorităţile au devenit altele, răspunsurile la aceleaşi întrebări s-au schimbat, iar despre mine nu cred să fie mare lucru de spus.

Despre mine nu e de spus mai nimic, mult este de spus despre Dumnezeu, Care a alcătuit atât de minunat viaţa mea, Care mi-a dăruit atât de mulţi talanţi, având încredere că nu-i voi risipi, Care îmi scoate în cale oamenii potriviţi să-mi facă viaţa şi mai frumoasă, Care este aici, acum, şi pentru mine, şi pentru tine, şi pentru totdeauna!
Despre mine nu e mare lucru de vorbit, mare lucru este iubirea cu care mă hrănesc, pe care o dăruiesc şi pentru care exist.

Dacă cineva ar fi interesat, totuşi, să afle cum viețuiesc, cu siguranţă nu l-ar fascina să citească o poveste de viaţă, fie ea şi una întortocheată… şi ca să nu plictisesc, răspunsul la această întrebare ar fi doar: „Trăiesc!”

Dacă ar fi cineva curios cu ce mă hrănesc, i-aş spune că hrana mea o prepar de peste tot: din poezie, din natură, din iubire, din altruism, din însăşi viaţa.

Dacă ar fi cineva interesat să ştie ce mă face fericită, atunci trebuie să afle că fericirea mea e în funcție de starea de spirit a semenilor, mă bucur când cineva reuşeşte să facă ceva pozitiv şi plâng când semenii mei suferă, râd când copiii se plimbă fericiţi de mână cu bunicii şi plâng când aud despre intrigi familiale, din care suflete nevinovate se aleg cu traume. Mă plec în faţa celor care nu-şi risipesc viaţa în zadar şi mă întristez pentru oamenii care nu pricep nimic din sensul existenței lor, ador călătoriile, vorbesc puţin şi timid, iubesc înfocat, mulţumesc şi dăruiesc, îmi cer iertare şi iert, greşesc şi învăţ, trăiesc agitat şi niciodată nu-mi ajunge timpul, cânt, râd, plâng, sufăr, mă rog, fug de trecut, mă întorc la trecut, visez, cad, mă ridic, urc, mă prăbuşesc, îmi adun lacrimile cu grijă, ca să pot face din ele perle, scriu, descriu, citesc, ascult muzică…

Îl strig pe Dumnezeu, mă rătăcesc, Îl strig din nou şi iar râd, iar plâng, urc şi iar cad, mă ridic şi sunt aici.

Deja cred că am vorbit prea mult despre mine şi am uitat esenţialul: tot ce contează pentru mine este iubirea, ea mă hrăneşte, ea îmi este respiraţie, ea îmi este sensul de mers!

Trăiesc şi nimic nu-mi aparţine, am primit în dar tot ce sunt, tot ce am realizat, tot ce este bun în viaţa mea. Nimic nu aş fi fost fără Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *