De câte ori ţi-am început scrisoare,
De-atâtea ori am pus în ea sonet
Şi m-am semnat, cu lacrimile-amare,
Pierzându-mă-n apusul violet!
Dar niciodată nu ţi le-am trimis,
Ce poţi să faci cu dorurile aceste?
Le ard şi-mi spun că totu-a fost un vis,
Amăgitor, de prin grădini celeste!
Am scris cu roşu-aprins, din flori de maci,
Sărutu-am pus zălog, de câte ori?!
Dar e târziu şi tu ştii doar să taci
Şi-n fiecare plic, îţi puneam flori.
De câte ori îţi parfumam scrisoarea?
Şi Raiul înflorea de mii de ori…
Dar azi, cuvântul tău îmi e uitarea
Şi jur că-n veci, n-am să-ţi mai scriu scrisori!