Te-am pierdut

Pierzându-te, mi-e toamna sfârtecare
De frunze, și de ramuri, și de nor
Și plumbul îmi atârnă de picioare
Când fără tine încetez să zbor,

Mi-e scrisul, fără tine, scrijelire
Pe plicuri, pe scrisoare și pe cer
Și ceața-i tot mai groasă pe iubire
Când fără tine încetez să sper,

Visarea fără tine-i neputință
Și timpul mă anunță că-i târziu
Să mai văd soare-n propria ființă,
Când fără tine nu mai pot să fiu,

Pierzându-te mi-e viața întrebare
Fără destinatar, fără răspuns.
Și sufletul se-ntreabă: ce faci, oare?
Când raiul de iubire mi-a apus…

Din umbra unei licăriri de patimi
Te mai zăresc, ca pe-un necunoscut,
Pe brațe blonde, brune tu te clatini…
Pierzându-te, pe mine m-am pierdut!