Mă trezeşte un soare sticlos, din visul în care se făcea că erai lângă mine, arzând ca un şemineu, mă înflăcărai şi răspundeam docilă unor săruturi când obraznice, când inocente, eram braţ la braţ, gând în gând şi suflet în suflet, eram aceeaşi fiinţă, eu şi tu, privirile ni se împleteau şi ningea cu fulgi grei pe genele tale lungi, iar eu cu mâna mică îţi număram gândurile, îţi ghiceam dorinţele şi păşeam lângă tine, parcă plutind. Se făcea că eram peste tot eu şi tu; însăşi natura toată căpătase gustul şi mirosul iubirii noastre, pădurea împrumutase de la noi respiraţia curată, florile luaseră din ochii noştri culoare pentru petale, marea avea de la noi freamătul inimii, muntelui îi dăduserăm verticalitate şi măreţie, busuiocului i-am înmulţit harul, zăpada furase puritatea sărutului nostru, luna ne era chivot pentru toate nopţile noastre, iar soarele a învăţat de la noi să strălucească. Îngerii ne însoţeau, şi când oboseau se aşezau pe verighetele din aur pur, de pe inelare, mă prindeai de mijloc, iar eu îmi răsuceam pasul ca să mă cuibăresc în îmbrăţişarea ta, îmi erai hrană şi apă, îţi eram veşnicia, din zăpada pufoasă îmi croiai dantela, iar eu fierbeam vinul cu scorţişoară şi anason, aşteptându-te la o cană cu vin, sub cântecul focului din sobă. Mă-nveleai cu blana lupului siberian, mi-era cald sub respiraţia ta sacadată, te învăluiam în sărut fierbinte, apoi te stingeam pentru o clipă cu răcoarea florilor de gheaţă din ferestre… Era ger, dar eu şi tu ne înfierbântam sub rugăciunea serii, în care nu ceream nimic, ci doar mulţumeam pentru întâlnirea cu Iubirea.
Soarele sticlos mă scoate din pat şi uşa de la intrare zgribuleşte când o deschid, motanul stă ca un ghem, protejându-şi lăbuţele şi nasul de gerul crud al acestui februarie, îmi pun ciorapi groşi, fac focul şi scot nasul afară, să citesc termometrul, arată -30 de grade, zăpada scârţâie sub paşi, ca roţile neunse ale unui car, poarta e la fel de încremenită ca mine, iar eu prefer îngheţul, când văd că totul nu a fost decât un vis de iarnă.
Îngheaţă-mă, iarnă!, fă din mine cruce pentru Botez, la care să sfinţească preoţii apele, îngheaţă-mi visul nopţii, în minte şi trezeşte-mă doar atunci când visul fi-va aievea.
Îngheaţă-mă, Iarnă! şi nu lăsa pe nimeni să-mi tulbure visul, decât numai dacă va veni Iubirea cea din vis…