Visul

1326
Mi-am întâlnit visul sau altfel spus, mi-am văzut visul cu ochii, cu ochii virtuali, cu ochii sufletului, cu ochii obosiți de prea multă așteptare și poate ațipiți …!
Era înalt, bine făcut, trecut de 40 de ani – probabil își așteptase și el visul său – șarmant, cultivat, rafinat, titrat, volubil, chipeș, nu spunea nimic din ce n-aș fi vrut să aud, nu făcea nici un gest care să nu mă atragă, părea dedicat mie, mânuia cu dibăcie săgeata lui Cupidon, era visul meu cel mai arzător avut vreodată!
Cu el eram altă femeie, femeia aceea care este capabilă de infinită iubire, conta să fiu frumoasă pentru el, conta să nu greșesc nici un cuvânt, nici o mișcare, nici o privire să nu i-o răpesc, privind în altă parte, îi pregăteam tot ce am mai frumos, mai inocent, mai bun, eram gata să fiu ce nu fusesem până atunci, femeia bărbatului mult visat!
Era cum nu găsisem până atunci pe nimeni, regretam că am acordat șanse altor bărbați să mă cunoască, crezând că printre ei se află cel mult dorit, mă simțeam aparțind lui, mi se întâmplase prea mult răscol sufletesc în prea scurt timp, mi se deschisese, ca o lumină de stea, un drum către o viață nouă, una fericită și necunoscută mie până atunci, viața în doi!
Cu el eram femeia ideală, absolut îndrăgostită și iremediabil, fiecare secundă avea altă valoare, viața căpătase alt sens, deodată rutina mea se transformase într-o poveste cu eroi frumoși și se întrezărea un final fericit, cu el nopțile erau vii, visele dezlănțuite, inima tresărea la fiecare gest de-al lui, se perpelea dacă nu-l vedea o clipă, se rostogolea fericită doar când îi vedea chipul și ardea gata să explodeze, imaginându-și o viață cu și lângă el!
Era cum nu era altul pe lume, era cum ar trebui să fie toți ceilalți bărbați, cum îmi imaginasem eu dintotdeauna că ar exista un bărbat care ar putea să mă cucerească pentru toată viața, era singurul bărbat lângă care aș fi pășit fericită în fața altarului, era singurul care mă merita pe de-a-ntregul, era bărbatul care deja îmi stăpânea inima, mintea, sentimentele, era reperul vieții mele.
Iar eu devenisem femeia care îl merita!
Numai că….visele rămân, mai mereu, vise….
Rămâi visul meu cel mai arzător și neatins încă!

Acest articol a fost publicat în proza. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *