simbol înspinat
Trandafir, te-am rupt aseară,
Pentru scumpa mea de fată,
Dar te-ai supărat pe dată.
Îţi plăcea-n grădină-afară?
Rău te-ai oţărît la mine
Te-a durut atît de tare?
Cînd ţi-am rupt frumoasa floare
Mi-ai înfipt în deget spinii!
Dar te-am pus în glastra mare,
Fata mea te-a sărutat.
Eşti simbolul înspinat
Pentru dragostea mea care
Una este pe pămînt,
Cum tu eşti unică floare.
Şi rămîi nemuritoare,
Căci iubirea porţi în gînd!
har întunecat
De mi-ar fi spus vreodată Dumnezeu
Că tu nu eşti decît un cerşetor,
L-aş fi rugat să fii totuşi al meu,
Să te preschimb în prinţ strălucitor
De mi-ar fi spus vreodată Moş Crăciun
Că darul tău e har întunecat,
Ca din potopul tău să-mi fac un drum
Chiar zidul peste sîn l-aş fi-ndurat
Ca Ana lui Manole-aş fi zidit
În trupul meu iubirea, s-o opresc
Dar de mult plîns icoana a orbit
Şi-n zid se-aude geamăt omenesc
însingurarea visului
Am împletit mereu
Durerea cu tăcere
Dar, Doamne, ce-i al meu
Amar sau mîngîiere?
În inimă ce am
Cînd plîng sau cînd mi-e greu
Otravă sau balsam
Ce, Doamne, e al meu?
Chiar visul azi mi-l tac
Şi-ar fi absurd să cer
Să-i fiu busolei ac
Între pămînt şi cer!
arama frunzei
Pădure de aramă, tu
Mi-eşti dragă precum cîntecul
Vibrezi ca struna unei lire
Cînd se preschimbă-ntreaga fire
Nu lăsa frunzele să-ţi cadă
Cînd toamna ţi le ia la sfadă
Sau cel puţin jură-mi că-nvii
Cu ghioceii timpurii
Tu, frunză vitregă de corni,
Spre viaţă cînd ai să te-ntorni?
Promite-mi că vei fi pe plai
La primăvară-n luna mai!
vals
Munţii mi-au vorbit
Şoptindu-mi izvoare
Păduri foşnind în zare,
Doar tu nu mi-ai vorbit!
Marea m-a chemat
Spumegînd în valuri
Izbindu-se de maluri
Doar tu nu m-ai chemat!
M-ascultă ca un mit
Tăcerea-n umbra nopţii,
Tristeţea-n drumul sorţii
Că nu m-ai auzit!