Ţie, mamă
Să fac din iarnă primăvară
Şi flori de colţ să-ţi pun în prag,
S-aduc căldura de Sahară
Să-ţi dau poemele-n şirag
Ţi-aş planta nuferi printre riduri
Bujori prin părul argintat,
Ţi-aş smulge cactuşii din gânduri
Şi pălămida din oftat
Ţi-aş spăla tălpile-n balsam
Şi-n palme ţi-aş da mir sfinţit
Ţi-aş duce anii-ntr-un ocean
Şi ţi-aş mai da un Răsărit!
Sărutul toamnei
Sărută, toamnă, locu-n care
Mi-au umblat paşii către nori
Şi sufletul purta comori
Cu chipul luminat de soare.
Sărută, toamnă, patul vechi
În care m-adormea iubirea
Şi veselă mi-era trezirea,
Când peste tot eram perechi…
Sărută, toamnă şi nu plânge,
C-a mai trecut prin noi un an
Cu ape tulburi, de ocean
Chiar dacă pieptul ţi se frânge.
Fata munţilor
E greu pământul de femei frumoase,
Dar nu ştiu cum ai rătăcit cărarea
Spre munţi, acolo unde piere zarea
Unde cărările-s anevoioase¬!
Unde şi brazii-s încărcaţi de dor,
Tu ai găsit aleasa dintre ele
Şi-i dai şiraguri albe de mărgele,
Ea să-ţi dea-n schimb al dragostei fior…
Lebăda
Sunt lebăda din ape tulburi,
Ce-am îngheţat şi braţu-i frânt
Mă-ncântă zborul tău de fluturi
Eşti demon ori eşti înger sfânt?
În rătăcire mă remarci
Te răscoleşte adânca rană
Pe umeri crucea mea o-ncarci
Mă înfăşori ca o liană…
Când îmi legi rana mă-nfior
Şi iar îmi zic că eşti un sfânt,
Tu îmi dai drumul ca să zbor
Eu nu vreau aer, vreau pământ…
Atât am vrut pământ şi apă
Şi braţul frânt să înalţ iar,
Zborul de fluturi te îngroapă,
Dorinţa ta e în zadar!
Steaua
Suavă dimineaţa cânta după perdea…
Eu…mă visam aceeaşi mică stea
Lângă tine luceafăr dinspre soare-apune
Uniţi pe veci de-aceeaşi rugăciune
Spre Duhul Sfânt şi spre nemărginire,
Tu tot mai falnic, eu tot mai subţire,
Tu frate cu nemuritorul soare,
Eu înotând în zbucium de vâltoare,
Tu paj la împăratul, eu slugă la boieri,
Tu tot mai mult spre mâine, eu tot mai mult spre ieri,
Lumina mea firavă, lumina ta orbeşte,
Doar firul de iubire ne uneşte…
Eu doar plămada Evei, tu falnicul Adam,
Păcătuind cu-acelaşi măr din ram,
Eu steaua ta măruntă, tu farul dintre nori
Visând să fim în lume doi nemuritori…
Suavă, dimineaţa cânta printre perdele
Spulberând dorinţa şi visul dintre stele…
Eu… singură-n odaie, tu poate nicăieri
Iubirea mă mai leagă de visul cel de ieri!