Prislop
Au crescut flori pe rădăcini de pini,
Şi lumânări de ceară ne ard gândul,
E mare har s-ajungi să te închini,
Să te aprinzi de dor! E viu mormântul!
Atât de plini de boli şi de nevoi…
Priveghi ne este fiecare clipă
Azi, doar păcatul mai trăieşte-n noi
Şi-atunci din viaţă facem doar risipă!
Bătrâni, bolnavi, copii, femei, bărbaţi,
Din drumul către tine facem zbor,
Căci suntem de păcate-ncătuşaţi
Şi-ţi cerem, Sfinte, astăzi, ajutor!
Din tot ce-aducem, tu nu vrei nimic
Şi trandafiri, şi crini se ofilesc,
Tu ai vrea doar mai buni să fim, un pic
Şi să trăim curat, dumnezeiesc!
Părinte-Arsenie sfânt, părinte drag,
Ne este drumul vieţii efemer…
Din lacrimi fă-ne bucurii şirag
Şi pregăteşte-ne un colţ de cer!
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Doi arhangheli, două nume,
Fără trup, cu dar de sfinți,
Din cer li s-a dat, anume,
Să ne fie ca părinți,
Căpetenie de oaste,
Mihail a fost numit,
Cu puterea lui s-adaste,
Drumul către asfințit,
Drumul vieții, care este,
Și al meu, și-al tău, și-al nost’,
Un roman ori o poveste,
Având înger, adăpost,
Iar Gavriil, alt înger mare,
Și frumos, și purtând crin
E cuprins de sărbătoare,
Încărcat de har divin,
El aduce bucurie,
Vestea bună-i darul său,
Lângă noi mereu să fie,
Apărându-ne de rău!
Când va fi să vină moartea
Și ne-om zbate ca-n vâltoare,
Mihail ne țină partea,
Cu aripa-i protectoare!
Răstignire
Nu este-n lume greu de dus
Şi nici dureri nu sunt mai mari,
Cum a fost Crucea lui Iisus
Şi moartea Lui între tâlhari.
Astăzi purtăm în noi dureri
Şi ne subjugă mii de frici…
Îţi este tot mai greu să speri,
Fiindcă-n credinţă suntem mici.
Şi ni se pare ploaia grea,
Se nasc, trăiesc furtuni în noi,
Să Îi deschizi Iisus ar vrea,
Dar e asediu de război…
În lume nu-i mai greu amar
Şi nici dureri mai aprigi nu-s
Când zi de zi, lângă tâlhar,
Pe Cruce-L punem pe Iisus.
Nici nu mai crezi, nici nu-L auzi,
Nu vrei să-L mai asculţi în predici,
Suntem şi răi, suntem şi surzi,
Suntem, unii în alţii, piedici…
Nimic nu-i greu, nimic nu-i mult,
Când mă gândesc la Răstignire,
Când mă gândesc cât L-a durut…
Dar ne-a răspuns tot prin iubire!
Zadarnic
Măicuţă, când ai îndurat
Cu Fiul Tău întreg amarul,
Din toţi câţi v-au înconjurat
L-a cunoscut numai tâlharul.
Durerea singură-ai purtat:
Păcatul ce spre iad ne-a dus…
În lacrimi ai îngenuncheat
La Răstignirea lui Iisus.
Cunună grea de mărăcini
Pe creştet lumea I-a adus
Fiului tău. De-atunci suspini…
Dor cuiele ce L-au străpuns…
Se scutur ramuri de finic,
Noi, din durerea lui Iisus,
Mai că n-am învăţat nimic
Şi tot mai rar privim în sus!
Zadarnic sângele a curs,
Când lipsa noastră de iubire
Îl răstigneşte pe Iisus,
Pierzându-ne de mântuire!
La poarta sufletului
La ceas de seară, într-o vară plânsă,
Făcând bilanţul anului trecut,
Aud bătăi în poarta mea închisă
– O fi, probabil, un necunoscut…
Şi nu deschid, căci mă gândesc la alte
Furtuni amestecate cu tăceri,
Bătăile se-aud tot mai departe…
– Vor fi şi mâine, cum au fost şi ieri.
Şi anii depănaţi pe ghemul zdravăn
Mă poartă în trecutu-mi invalid,
Cu ochiul plâns de necuprinsul reavăn
Aştept bătăi în poartă, să deschid…
Dar astăzi poarta este neatinsă,
Bătăile în ea demult s-au dus…
Îmi spune un bătrân cu vocea stinsă
Că-n poartă îmi bătea, mereu, Iisus…
Am pus în poartă flori, poate mai trece…
Aleargă timpu-n zbateri pe cadran,
Ploaia din suflet îmi e tot mai rece,
Fără iubire totul e în van!