Violeta Cîmpan-poezie și proză

Nici un plic, nici o scrisoare,
Nici un dor nu te mai doare,
Nu-ţi mai este nici un greu,
Al tău greu e gândul meu,
Nici un semn, nici un cuvânt,
Nici pe cer, nici pe pământ,
Nici mai sper, nici îmi eşti vis,
Eşti doar mărul interzis,
Nici mai vii, nici mă mai chemi,
La iubire nu mă-ndemni,
Nici la cânt, nici la sărut,
Nici la noapte-n aşternut,
Nici la zori cu tine-n braţe,
Nici la palide speranţe,
Nici la drum de căpătâi,
Nici n-aud să-mi spui: „Rămâi!”,
Nu e vară, nu e iarnă,
Nici nu sună viaţa-n goarnă,
Nici nu plâng, ce rost mai are,
Înc-un semn de întrebare,
Fără leac, fără răspuns,
Nici nu ştiu unde te-ai dus,
Şi de ce, şi lângă cine,
Oare cine-ţi aparţine?
Nici mi-eşti viaţă, nici mi-eşti moarte,
Nici nu ştiu ce ne desparte,
Pentru cine, de ce oare?
Nici nu ştiu ce nu mă doare?!
Nici nu cer, nici nu aştept,
Doar că inima din piept,
Ce bătea cândva la mine,
Este azi în piept la tine,
Deci, te rog, cu teamă-n glas,
Din cenuşa ce-a rămas,
Să ai grijă, poart-o-n cald,
C-a trăit prea mult în iad,
Cât i-am spus că te aştept,
A murit încet, încet,
N-a rămas nimic din mine,
Numai inima-i la tine….

Foc în sobă, foc în inimi, foc în priviri, iată cea mai bună căldură!
Brațul tău încolăcindu-mi mijlocul, privirea ta înrobindu-mi privirea, mâna mea mică, alunecare blândă pe fața ta, iată cea mai mare avere!
Amândoi fericiți, eu pentru că nu cunosc altă fericire în afară de tine, tu pentru că niciodată nu te-ai simțit iubit astfel, iată cea mai de dorit fericire!
Tu așteptându-mi sărutul însetat de tine, eu dorindu-te ca pe o zi de sărbătoare, iată cele mai prețioase clipe!
Eu lângă tine, iată cea mai importantă sărbătoare!

Când nu-mi vorbești, ce hău se face
Din lumea-n care eu trăiesc,
Iar sufletu-i un ghem de ace
În plânsu-amar, neomenesc,
Când nu-mi vorbești, când nu-ți vorbesc…

Când nu mai vii, ce îngropare
A vieții-n doi! Ce răni curgând!
Cu tine, amintiri fugare
Se cuibăresc adânc în gând,
Când nu mai vii, când zac plângând…

Când nu ți-e dor, tăceri morbide
Îmi țiuie-n odaie, crunt
O ușă-n mine se închide
Și gerul vine să-l înfrunt,
Când nu ți-e dor, ca mai demult…

N-ai venit sub umbra verde
N-ai voit ca să mă bucuri,
Fluturii-ți prundeau cărarea
Și-ți coseau în suflet ciucuri!

N-ai venit sub luna clară
În a verilor desfrâuri,
Florile-ți făceau brățară,
Bobi de rouă-ți curgeau râuri

N-ai venit sub semnul toamnei,
Te-așteptam cu cofa plină…
Frunzele-ți țeseau cărarea,
Dorul meu ți-era lumină!

Dacă vrei să vii deseară
Pân-aici în bătătură,
E cărarea-nzăpezită
Și-n pădure lupii urlă

Iar de vrei să lumini calea,
Numai stelele-or sclipi
Gerul ne-a-nghețat iubirea,
Prea degeaba ai veni!

Ninge mărunt și viscolul îngână,
Plânsul prin care imploram: „Rămâi!”,
De prea mult dor mi-s ochii o fântână,
Și cât aș vrea făptura să-ți mângâi…

Ninge mărunt, zăpada-i peste garduri,
Sub ele trandafiri-s numai spini
Rămân întemeiere de hazarduri,
Ești prea departe, suntem iar străini…

Ni-s sufletele mate și-mpietrite,
De așteptări deșarte amăgiți,
Ninge mărunt în trupuri obosite,
De prea mult timp nu mai suntem iubiți…

Să ningă dar, acoperi-mi-ar mintea,
Să uit c-am fost a ta și te-am iubit,
Scriu pe zăpadă numai rugămintea:
Să fii, de-acum încolo, fericit!

Te-am ridicat pe-un piedestal de fluturi,
Ca să te poarte-n zborul lor sublim,
Tu de iubire ca de-un rău te scuturi
Și n-a mai rămas timp să ne iubim!

Te-am ridicat pe-un piedestal de marmuri,
Din sânul feciorelnic, prelucrat
Să înflorești ca primăvara-n ramuri!
Mi-ai dăruit tăcerea și-ai plecat…

Te-am ridicat pe-un piedestal de vise,
De flăcări, de iubire, de lumini,
Din rândurile pentru tine scrise
Dar tu nu vezi, că prea suntem străini!

Te-am ridicat pe-un piedestal de doruri,
Din suspinata inimii bătaie,
Dar între noi se lasă grele storuri
De ploaie, de-ntuneric, de noroaie…

Te-am ridicat pe-un piedestal de lacrimi,
Strânse-n căuș când ochii rourară,
Dar ai ales nesățioase patimi
Ce fac să fie viața mai amară.

La pragul clipei te-am chemat
Chiar de-ai venit ori n-ai venit
În sufletu-mi îndurerat
Eu te-am purtat necontenit

La pragul clipei, ostenit
De mi-ai dat semn ori de-ai tăcut
În sufletu-mi, la nesfîrşit
Iubirea fi-va rob şi scut

Lună nouă, primăvară, luna mai şi vinul vechi
Zori de ziuă, rouă caldă, dans de suflete perechi…
Păpădie, verde crud, de iubire pieptul saltă
Eu şi tu însinguraţi adormirăm laolaltă.

Lună plină, vinul roşu, dans aprins în lan de grâu
Salbă grea de aur moale vrei la gâtul tău să fiu
Stele ard şi-n vin şi-n suflet, vara fată desfrânată
Ne trezirăm şi-adormirăm tu şi eu tot laolaltă!

Suflete împovărate de o boală fără leac
Lună neagră, toamnă plânsă şi în casă şi-n cerdac
Lună neagră, toamnă plânsă, suflete de dor ciobite
Ceaţă, frig, iubirea fuge pe sub frunze ruginite…

E atât de ușor să cucerești o femeie sensibilă, nu-ți trebuie mare lucru, câteva cuvinte, așezate acolo unde ea le așteaptă să apară, câteva priviri seducătoare care o asigură că ești al ei și numai al ei, câteva atingeri, câteva minciuni și e a ta! E simplu!
Lucrul mare și greu abia acum începe: e greu să demonstrezi că ești bărbatul care a cucerit-o, e greu să te comporți permanent așa cum ai făcut-o în prima zi, e și mai greu să pui în practică povestea din spatele cuvintelor care au fascinat-o, e aproape imposibil să cred că tu chiar exiști!
Femeia sensibilă privește puțin mai mult cu sufletul și mai puțin cu ochii minții, e ușor naivă și îți acordă încredere de la început, dacă o găsești obosită de însingurare, ai cucerit-o garantat, numai că durerea pe care i-o provoci va fi direct proporțională cu măreția visului pe care ai reușit să i-l prezinți.
Există și femei care preferă jocul, jocul de orice fel, dar există femei sensibile care iau viața poate prea în serios și nu se joacă nici cu cuvintele, nici cu visele nimănui, nici cu sufletele oamenilor! Ironia sorții face că uneori se întâlnesc suflete de femei, hibersensibile, cu bărbați puși pe șagă și care au o altă scară de valori. Până la durere nu mai rămâne decât un pas….
Sfatul specialistului:
-dacă ești una dintre femeile sensibile, tratează-te de naivitate!
-dacă ești un cuceritor irecuzabil, alege femeile care abia așteaptă să-ți facă jocul, fie-ți milă de cele care ar putea să creadă în tine ca în bărbatul ideal, de cele care s-ar putea îndrăgosti de tine iremediabil (atâta timp cât tu nu simți că le poți răspunde cu aceleași sentimente), de cele care te pun mai presus decât pe ele însele! Dacă nu o poți face din respect pentru niște femei slabe sufletește, fă-o din milă pentru cele care urmează să sufere pentru tine!

Inimă, vino cu mine! Mereu rămâi cu un pas în urmă, mereu te rătăcești pe drumuri fără sens, mereu plângi și te tângui pentru alegeri greșite, inimă fără minte, ține-te de mine! Vino, inimă, să așteptăm colindătorii!