Mâini de mamă

Aceste mâini ne-au ținut la sân, când eram doar prunci, au secerat grâul în luna lui cuptor, au adunat fân și au prășit țarine, aceste mâini s-au îmbrățișat în rugăciunile de sub icoană, s-au prins în horele satului și s-au bucurat de coșul dus la sfințit în noaptea Paștelui, aceste mâini ne-au mângâiat frunțile obosite de viață, iar ochii de mamă au plâns de câte ori am rătăcit și ne zbăteam istoviți de poveri, mamele noastre mai sunt și azi tot acolo, la țară, așteptând pe prispă zgomotul de motor, al mașinii care ne aduce de pe undeva, arar, dar răbdarea de mamă o ține vie, o ține în așteptare veri și ierni întregi, sperând ca la hram, ori la Paști, ori la Crăciun să-și mai țină în brațe feciorul, ori fata, ori nepoții, trec sărbătorile grăbite una după alta și iau cu ele anii mamelor noastre. N-au internet, n-au televizor, n-au baie în casă, n-au apă caldă curentă, n-au robot de bucătărie, n-au lux, n-au decât pe Dumnezeu, în suflet, în gând, în viață. Au busuioc deasupra ușii, mătănii în mâinile muncite și arse de soare și casele miros a tămâie. Fără detergenți păstrează totul curat pentru că ele încep curățenia din interior. Le sunt sufletele mai imaculate decât cămășile albe frumos împăturite, care așteaptă cuminți Duminica, să fie îmbrăcate la biserică. Mame sfinte, cu mâini cuminți și obosite, cu ochi triști și tăcuți, cu răbdarea lui Iov, mai așteptați-ne, măcar încă un an!