Ai zice că dramele sunt toate la fel, dar nu este deloc așa. Nu poți cunoaște niciodată care dramă e mai dureroasă: atunci când rămâi orfan, atunci când îți pierzi jumătatea, atunci când îți pierzi fiii, atunci când boala te învinge, atunci când ești privat de libertate, atunci când pierzi tot ce ai agonisit, în foc sau apă, atunci când nu mai poți merge, sau râde, sau vorbi, sau vedea, sau atinge, sau spera, atunci când n-ai cunoscut niciodată iubirea, atunci când ești singur ori atunci când l-ai pierdut pe Dumnezeu?! Și nu poți cunoaște care dramă este mai dramă, pentru că nu poți cunoaște cum suferă, cum plânge, cum se tânguie, cum îndură, cum simte fiecare! Însă vom rămâne oameni, atâta timp, cât dramele celor din jur ne vor înmuia inimile, ne vor sensibiliza sufletele și vom deveni părtași dramelor lor, pentru că astfel, de câte ori ne vom purta dramele noastre, ne vor fi date ființe, care să ne ofere un umăr înspre ajutor! Și dacă nu putem ajuta cu nimic material, fizic, real, atunci măcar să le susținem moralul, încurajându-i, rugându-ne pentru ei, pentru că pentru noi le vom face pe toate! Și totuși, cea mai mare dramă este să te pierzi de Dumnezeu!!! Seară fără tristeți, prieteni!