Eu fără tine vin de nicăieri
Şi mă îndrept spre zările pierdute,
Sunt cea mai tristă-ntre prizonieri
Şi rătăcesc departe de redute.
Mi-e frig, mi-e teamă, mă cuprinde chin,
Busola nu mai ştie nord, nici est,
Ţi-aş da sărut cu gust ca de smochin,
Dar pân’ la tine-i drum de Everest…
Fiindcă-ai plecat, luându-mi ce-am avut,
Puţinul ce-a rămas dintr-o iubire,
Şi gândul înnoptării îmi e mut,
Scânceşte-n mine-un rest de amintire…
Eu fără tine-s gândul răvăşit,
Pe masă pâinea-mi pare mai amară,
După apus nu vine răsărit
Şi iar vin toamne fără primăvară…
Şi totuşi, fără tine îmi e frig,
Adorm însingurată-a mia oară,
Cu vocea sugrumată te mai strig…
Absenţa ta începe să mă doară.
Eu fără tine nu ştiu dacă sânt,
Iar zilele-mi sunt nopţi deloc senine.
Eram a ta, erai al meu cuvânt,
Eu nu ştiu cine sânt când nu-s cu tine!
de Violeta Cîmpan