Lacrimi
Moartea nu vine anunțată, nu are nevoie de nimic, nici de justificare, nici de scuze, nici de iertare, ea vine, își ia tributul și dispare, își îndeplinește sarcinile la termen, fără să întârzâie niciodată. Moartea e trimisa lui Dumnezeu, nimeni nu o poate aduce mai curând (decât în cazuri de nedorit să se întâmple) și nimeni n-o poate amâna. Mai mult de atât, nimeni nu o poate învinge!
Moartea a venit printre noi, a luat tineri, a luat maturi, a luat copii și realizăm dramele pe care le lasă în urma ei doar atunci când ni-i ia pe cei dragi nouă. Mame fără copii, copii fără părinți, iubiți fără iubite, soții fără soți, prieteni fără prieteni sau pur și simplu necunoscuți nouă rămân să-și trăiască drama morții celor dragi lor. Nu poți să nu te înfiori, nu poți să nu-ți pleci pleoapele sub greutatea lacrimilor, nu poți să nu te rogi atât pentru sufletele plecate cât și pentru cele rămase îngenuncheate durerii.
Nu avem dreptul să judecăm pe nimeni, nici pe cei îmbrățișați de moarte, nici pe cei rămași să trăiască zbuciumul pierderii celor dragi lor, tot ce putem este să trimitem un gând de rugăciune către ceruri și să spunem un: Dumnezeu să-i ierte, oricare ar fi fost starea lor spirituală din clipa morții și Dumnezeu să-i întărească pe cei îndurerați, ajutându-i să treacă peste pierderea suferită.
Moartea nu poate fi învinsă!