Nodul din gât

Îmi fac o programare la orelist, e aglomerat, e musai să aştept la rând, un rând sufocant cu copii mici,
care plâng de durere, cu bătrâni care-şi poartă bastonul,ca pe cel mai sfânt prieten şi eu, cu nodul meu în gât, un
nod sărat, amar, greu, înecăcios, imposibil de eliminat,nici prin înghiţire, nici altfel. Îmi vine rândul, intru,
medicul mă consultă cu atenţie sporită şi-mi pune diagnosticul: curat! Laringe curat, amigdale curate, totul
perfect sănătos din punct de vedere medical. A doua zi, altă programare, altă uşă, alt rând, alte lacrimi, alte dureri, alt specialist, acelaşi diagnostic:curat.
După ce am vizitat toate cabinetele clinicii, mai înghit o dată şi tot în zadar, pentru că nodul rămâne la
locul lui, la fel de dureros. Iau drumul muntelui, pun în desagă ulei pentru candele, iau trei gogoşi lâng-o sticlă cu apă, papuci de teren, eşarfa din mătase şi nu uit nodul, pun şi gândurile în bagaj şi urc. Poteca e tot mai îngustă şi sub paşi mai rup câte-o frunză deja uscată, alte frunze îmi sunt covor moale, altele aleargă în faţa mea, vrând parcă să se joace cu mine. Drumul pare să ducă spre cer, în stânga pomi galbeni, înalţi, cu coroana unită cu cerul, în dreapta pomi şi mai înalţi, ruginii, coborâţi din cer, în spate urma paşilor mei, în faţă doar un petic de cer. Mă îndrept către cer, cu fiecare pas mai spun o rugăciune: „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi!” şi nici nu ştiu când uşa chiliei se deschide.
– Sărut mâna, părinte!
– Să fii binecuvântată, răspunde părintele. Mai schimbăm câteva vorbe, apoi mă întreabă cum o mai duc şi dacă am venit pentru ceva anume?
– Pentru un moment parcă uitasem de nod, dar când să înghit, îl simt din nou şi-mi amintesc că pentru nod venisem.
– Am fost la toţi medicii şi povestesc întreaga mea „călătorie” medicală, nimeni nu mi-a găsit nimic, nici
măcar psihiatrul, dar eu mă simt la fel de rău.
– Nodul despre care-mi spui este ca un fel de ”nod gordian”, care se formează în fiecare din noi din necredinţă, neiertare, nemulţumire, tot ce noi considerăm neîmplinire, tristeţe, deznădejde, în timp ce la Dumnezeu e doar rânduială pentru lipsa de iubire.
– Dar… încerc eu să caut o justificare, în timp ce părintele îmi opreşte cuvintele cu un gest de îndemn la tăcere, îmi pune patrafirul pe creştet, apoi din cartea groasă, unsă cu ulei, veche şi grea şi cu colţurile filelor rupte, începe să-mi citească o rugăciune, rugăciune care smulge lacrimi, face să vibreze sufletul, trezeşte conştiinţa şi prin vocea părintelui, ca un ecou, pleacă spre cer… „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului DuhAmin!”, încheie părintele. Mulţumesc pentru rugăciune,îmi şterg pleoapele grele de rouă, înghit şi mi se pare că nodul e ceva mai mic. Dar încă e acolo. Părintele mă asigură că timpul îmi va fi vraci, iar rugăciunea,tratamentul.
Nodul din gât e o amintire, e un regret, e un eşec, e o despărţire, e o nevoie, e o neputinţă, e lipsa afecţiunii, e lipsa dragostei, e dorul de-o îmbrăţişare, e lipsa vieţii, e întunericul instalat prea devreme în locul luminii iubirii.