Ni-s cărările mai ninse,
Ni-s luminile mai stinse,
Pașii nu mai ni-s hoinari,
Ni-s copiii oameni mari,
În priviri lumina-i pală,
Pasiunea ni-i formală,
Și iubirile mai seci,
Și picioarele mai reci,
Ce-am iubit e mai departe,
Viața-i subiect de carte,
Amintirea-i pâlpâire,
Cum iubeam glezna subțire…
Cum iubeam femeia, seara…
Tot mai stins cântă vioara,
Tot mai greu arcușul cade,
Peste sute de păcate,
Ni-s poverile mai grele
Și la suflete zăbrele,
Inimile bat mai rar,
Ni-s visările-n zadar,
Ninge-n suflete, ne-ngroapă
Lacrima din colț de pleoapă,
Doar pe cer licăr de rază,
Plânge-un înger, sângerează…
Și se roagă, și suspină,
Căutând la dânsul vină,
Să ne dea nouă iertare.
Ni-s ninsorile amare…