Alege iubirea!

61535409
Zori de zi după noapte, apus după zi, zilele trec
fiecare cu numele ei: luni, marţi, miercuri…, anotimpurile
se grăbesc să ajungă pe peronul aceleaşi naturi, să prindă
trenurile care nu întârzie niciodată şi o viaţă stă scrisă în
buzunarul de la piept pe un pergament fin, numit suflet!
În fiecare dimineaţă aceeaşi ceaşcă aburindă, în
fiecare suflet speranţe şi vise! Noi toţi, grăbiţi să ajungem
undeva, cineva, acum şi nu mâine, noi toţi, nişte oameni
ducând nişte destine cu ei, ne întâlnim întâmplător pe
străzi, pe uliţele satelor, în metrouri şi avioane, pe plajele
întinse sau în birouri îmbâcsite, la fumoar ori în mall-uri,
în restaurante sau în biserici, pe paturi de spitale ori în
parcuri, noi toţi aproape la fel şi totuşi atât de diferiţi unii
de alţii, noi purtând pe sub haine suflete şi-n suflete
sentimente amestecate. Ştim să urâm, ştim să invidiem,
ştim cel mai bine să judecăm pe alţii, ştim să pretindem,
ştim să săvârşim răul, ştim să tulburăm inimile celorlalţi,
ştim să părăsim, ştim să lovim, ştim să fugim cu toate că
am putea să iubim! De ce alegem atât de greu iubirea?
Toate emoţiile negative ar trebui să ne
înspăimânte şi de ele ar trebui să fugim, iar noi fugim
tocmai de cel mai înălţător sentiment, de iubire. Am ales
iubirea, alege şi tu să iubeşti!

Acest articol a fost publicat în proza. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *