Banii…

2428083_afaceri-femeie-obosit-birou-fată-muncă
…costă prea mult pentru cei ca mine!
Pentru mine banii sunt prea scumpi, ei costă timpul în care aș putea să mă bucur de florile pe care le ud mereu cu mari întârzieri sau de un ghemotoc cu blană, care umblă peste tot pe unde merg eu, în speranța că mă așez undeva să-mi poată sta în brațe, care mă privește cu ochi rotunzi și întrebători de ce vin atât de târziu acasă, care nu vrea altceva decât să-mi toarcă în brațe. Ei costă timpul în care aș putea vizita copiii pe care i-am botezat, să-i iau cu mine în excursii sau să-i văd crescând, să le împărtășesc din experiența vieții mele, să-i îmbrățișez mai des, să le dăruiesc și să-i bucur sau timpul în care aș putea răspunde tuturor invitațiilor la prieteni, la evenimente, la plimbare…Ei costă timpul în care aș putea hălădui pe străzi, privind ghirlandele colorate, sau zăpezile proaspete, sau vitrinile magazinelor, sau veverițele din parc, sau oamenii, sau sufletele lor! Ei costă timpul în care aș putea fi eu, în care aș trăi, în care aș iubi, în care mi-aș stoarce sufletul pe hârtie, în care m-aș abandona muzicii, ori gastronomiei, ori cititului, ori unei vieți normale.
Pentru mine banii costă prea scump, ei costă sănătatea, costă gândurile și îngrijorările, costă mintea, costă inima, costă prea mult din suflet!
Pentru cei care trăiesc din muncă, banii au preț ridicat, iar pentru cei care își ridică averi pe căi neortodoxe, banii nu mai sunt o problemă și atunci mă întreb de ce e atât de greu de pedepsit ”personalitățile” care sunt cercetate, urmărite pentru averi ilicite!? Să li se dea ȘANSA să muncească așa cum muncim noi, oamenii simpli, în domeniul în care sunt calificați, să fie lăsați să-și facă o firmă, să respecte codul fiscal și să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți din câștigul lor.
Nu este pedeapsă mai mare!!! Să-și facă averi din muncă onestă!!
Probabil într-o zi, nu foarte îndepărtată, voi decide să trăiesc fără bani!

Acest articol a fost publicat în proza. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *