Prima cărare albă prin zăpezi,
Făcută special, să calci uşor,
De viscolul uitării nu mă vezi
Şi ninge peste noi cu fulgi de dor.
În fiecare an săpăm nămeţi,
Dorind să dăm uitării ce-a fost ieri,
Surâsul unei alte dimineţi
Să ne trimită calde primăveri!
Săpăm în noi, săpăm în amintiri,
Făcând cărări spre-naltul viitor,
Dar gerul pus de grele despărţiri
Ne prinde greu, străin, biciuitor.
Prima cărare albă de-ncercări
Şi de chemare a iubirii vechi,
E-acoperită, azi, de nepăsări.
Mi-e dor, să văd perechile, perechi!
Zăpezile cât gardul, le rânesc,
Fără să simt dureri sau frig în spate,
Gheţarii inimilor mă lovesc
Şi sap, şi sap, cărări imaculate!
Prima cărare-a iernilor cernite,
Spre tine am pornit-o cu alai,
Îmi stau în cale inimi obosite,
Hălăduind în drumul către Rai!
Prima cărare albă ţi-am zidit,
Să ne îmbrăţişăm sub alba zare,
Dar aşteptarea prea a ostenit,
Acoperind curata mea cărare!
E iarnă-n sufletele greu rănite,
Să cred că „ai să vii” a fost un vis
Şi viscolul iubirii, rătăcite,
Prima cărare albă, mi-a închis!