Iubește-mă când crudul ger mă-ngheață
Smulgând hain din firul meu viață,
Când zac de iarnă ca sub o povară,
Iubește-mă și fă-mă primăvară!
Iubește-mă când zâmbetu-mi apune
Ca-ntr-un prolog jelit de-ngropăciune,
Ca dintr-a negurii înveșnicire
Iubirea ta să mă aducă-n fire!
Furtunilor când sunt sigură pradă
Iubește-mă și nu lăsa să cadă
Puterea mea ce vine doar prin tine,
Iubește-mă ca-n legile divine!
Iubește-mă când singura-mi avere
E pâlpâirea inimii sub piele
Când pleoapa cade grea în agonie
Atunci iubirea ta să mă învie!
Iubește-mă când alții-aruncă piatra
Și sapă-n mine vorba lor ca dalta
În lagărul iubirii mă-nzidește
Și te-oi iubi în veci, dumnezeiește!