Într-o vineri…

Într-o vineri m-ai chemat la ceai,
Nu mai ştiu exact în care an!
Ştiu că gura nu-mi mai sărutai
Şi-n priviri purtai un ger viclean…

Un cuvânt, atât, mi-era de-ajuns
Un cuvânt, ca să mai fac un pas…
La-ntrebarea grea să-mi fi răspuns,
Până luni la tine-aş fi rămas…

Într-o vineri, paşii-ţi număram
Şi cuvântul tău a fost de post,
Flori de gheaţă-mi dăruiai, din geam,
Poate că numai un vis a fost?!

Într-o vineri, într-o iarnă grea,
M-ai chemat la ceaiul aburind,
N-ai cerut ce ţi-aş fi putut da,
N-am putut iubirea s-o aprind.

Doar un vreasc, în sobă, murmura
Şi-am sperat că gerul l-om topi,
La fereastră iarna tremura,
Noi, de mult, nu mai eram copii…

Într-o vineri, m-ai chemat la ceai
Şi-am plecat, n-ai vrut să mai rămân,
Ochiul tău m-a alungat din Rai,
Într-o vineri, te sorbeam păgân…

M-ai chemat la tine, într-o vineri…
Şi-am rămas cât ceaiul s-a răcit
Şi eram frumoşi şi eram tineri,
Numai vremea a îmbătrânit.