Puțin, puțin, tot mai puțină
Ne intră-n suflete lumină
Și mult, mai mult și tot mai mult
Ni-i prinsă viața de tumult,
Și-n graba asta ne grăbim
Spre dealul de la țintirim,
E stins, se stinge-i tot mai stins
Gândul avut spre paradis,
Și plouă, plouă, câtă ploaie
În viețile cu guturaie,
Și ce tristețe tristă, tristă
În dorul scurs dintr-o batistă,
Iar de prea multe așteptări
Nu mai vezi trenurile-n gări,
Nici nu-ți mai este ochiul viu,
Nici sufletul trandafiriu,
De prea mult dor durut, te doare
Același semn de întrebare,
Pierzând lumina din iubire
Ți-i viața numai rătăcire,
E greu, mai greu, atât de greu
Să te întorc în drumul meu
A nins, mai ninge și e nins
Destinul fără tine scris.
Târziu, când clipele-s târzii,
Când te întrebi și-ai vrea să știi:
Ce ai pierdut, ce-ai câștigat
Și care-i rostul tău curat?
De ce se-adună ger sub pleoape
Când noapte se afundă-n noapte?
…Iar când aproape să-nțelegi
E prea târziu și-s toate reci!