Poate fi de aur, atunci când, dacă ai rosti încă un cuvânt, ai putea răni!
Pentru cei însetați de Dumnezeu, tăcerea este rugăciune!
Și am mai învățat că tăcerea poate însemna și tristețe și fericire.
Poate că ai ales să taci pentru că ești prins în alte brațe, alte mreje, alte idealuri, alte treburi, alte gânduri și gândul la mine ți-ar fi de prisos.
Poate ești prizonierul unei tristeți și atunci tăcerea ta mi-ar fi ucigătoare.
Dacă taci pentru că ești fericit, tăcerea ta mi-ar deveni bucurie.
Dar nu pot să știu, de ce taci atât de adânc? Și-atunci tăcerea ta îmi este ocean tumultuos și năvală de gânduri, mi-e zbucium și crivăț, mi-e iarnă!
Tăcerea ta mi-ar fi miere, dacă așa tăcut, m-ai săruta pe neașteptate, m-ai ține aproape de tine și m-ai duce în pădurea de salcâmi înfloriți, ca să ne depănăm, împreună, viața!
Vino, cu tăcere cu tot!!!