Când diminețile din ceruri se prefiră,
Din mine, sacadat, timpul adânc respiră
Și ca-ntre două uși plâng între anotimpuri,
Rămași de prin grădini, doar trandafirii singuri.
Când bate-n geam și stă să intre frigul,
Din mine mușcă, mai flămând, doar timpul
Și m-aș ascunde, și-aș fugi în tindă,
Dar mă trădează chipul din oglindă.
Când toamnele se-aleargă una după alta,
Când visele-s trecut, te-au amăgit și gata,
Când timpul nu mai e de partea ta deloc
Cauți să te-ncălzești la al iubirii foc.
Și dacă focu-i stins, și nici iubire n-ai,
Tot timpu-a câștigat, lui iarăși te predai,
Că dintre toate câte sunt în lumea mare
Doar timpul nu va sta nicicând în așteptare.