E trist că-n ţara asta se mai moare,
E trist că-n ţara asta sunt ruini,
Sunt triste nelucratele ogoare
Şi-ngenuncheate plâng, sub mărăcini.
E ţara mea şi e cea mai frumoasă,
Cu salbă de comori în lung şi-n lat
Şi totuşi, tinerii-au plecat de-acasă
Şi-n alte ţări, la alte porţi, ei bat!
Şi-am plâns, când te-am văzut ca o ruină,
În pragul morţii când te văd, mă rog
Să-ţi toarne Dumnezeu la rădăcină,
Din apa vie şi din El un strop.
Tu să renaşti, să fii iar Românie!
Să fii Edenu-ntregului Pământ,
Poeţii iar, te cânte-n poezie!
Eşti Ţara mea, cuvântul cel mai sfânt!