M-am regăsit în zbaterea izvorului de munte, lovindu-mă de stânci, izbindu-mă de pietre, dar urmându-mi drumul spre Înainte şi niciodată înapoi, la fel ca apa curgătoare trăiesc azi şi aici pentru a dărui Iubirea, pentru că izvorul rece şi înspumat m-a învăţat că dăruind voi fi Apa Vie!
M-am regăsit în lacrima lumânării de ceară, atunci când flacăra o topeşte, dar nu regret că am ars pentru tine, nu regret că arzând mă topesc şi viaţa se scurge precum ceara la foc, am învăţat de la lumânare că nu poţi lumina fără să arzi şi atunci voi continua să ard tot restul vieţii pentru iubire, doar aşa voi fi Lumina TA…
M-am regăsit în privirea căprioarei şi, la fel ca ea, port ochii umezi şi calzi, păşesc cu încredere pe covorul vieţii, crezut roz (dar, de cele mai multe ori, gri); …am încredere în oameni şi, la fel ca ea, primesc glonţul prea devreme, fie că cineva mă vinde pentru doi arginţi, fie mă ia pentru carne, fie doar pentru piele. Însă am învăţat de la căprioară blândeţea şi nu regret că am crezut în tine!
M-am regăsit în naivitatea ghiocelului, care a înflorit la prima rază de martie, crezând că e primăvară, iar acum tremură sub zăpezile târzii, sub vântul tăios, sub poverile unei ierni care nu mai pleacă; şi eu îmi deschid sufletul primului Om întâlnit şi mă bucur de întâlnire ca şi cum am fi doar noi doi pe pământ, cu o sinceritate debordantă îmi aşez viaţa ca pe un covor în faţa ta, lăsându-te să faci ce vrei cu ea, doar că la fel ca şi ghiocelul mă trezesc înflorită, iubindu-te, sub povara nepăsării tale… Dar tot ghiocelul m-a învăţat să rezist!